Eveniment dedicat psalților, la Iași: „Zilele Psalților Români”

Arhiepiscopia Iașilor Mai 13, 2021   Autor: Adrian Sîrbu

Se cuvine, din datorie, să ne cunoaștem trecutul, pentru a învăța să ne clădim împreună viitorul. Se cuvine, din recunoștință, să invocăm prin cântări și cuvântări pe toți cei care și-au dăruit viața în slujba melosului sfânt, fie prin activitatea la strană sau cea pedagogică, fie prin cea cărturărească, sau cea de compozitor, de dirijor sau de cronicar. Se cuvine, din dragoste pentru Frumos, să ridicăm din nou statutul și demnitatea psaltului la înălțimea potrivită chemării lui.
 
Lykourgos Angelopoulos, 7 ani de la plecarea lui în veșnicie
 
Această primă ediție aduce și un prinos de mulțumire, peste timp, Maestrului Lykourgos Angelopoulos, de la a cărui trecere la odihna cea veșnică se împlinesc șapte ani.
 
Evenimentul este conceput pe două direcții: unul științific și cultural, și celălalt liturgic și artistic. Astfel, în prima zi, marcăm și sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la înființarea la Iași a filialei Asociației Generale a Cântărețior Bisericești – o organizație care reunea membri de pe întreg teritoriul României Mari - prin articole și conferințe online (byzantion.ro și pagina de facebook Byzantion). Vor fi comentate și dezbătute aspecte istorice importante precum fenomenul unic al Asociației Generale a Cântăreților Bisericești sau Marele Congres al Cântăreților de la Iași (lect. dr. Adrian Sîrbu), statutul psaltului român la începutul secolului al XX-lea (prof. dr. Vasile Vasile), informații inedite din arhivele Arhiepiscopiei Buzăului (pr. drd. Constantin Stoica), portretul arhirereului muzician Evghenie Humulescu (conf. dr. Zamfira Dănilă). Un subiect la care merită să reflectăm este propus de Pr. Ionel Roată, care ne va vorbi despre importanța sinergiei dintre altar și strană.
 
Pentru a ne transpune în atmosfera și problematica timpului, vom face disponibile online materiale preluate din Revista Cultura (numerele din 1911/12 și 1920/21) – publicația periodică a ”cântărețimii” din epocă, între anii 1911-1945.
 
În oglindă, dr. Georgios Konstantinou va prezenta situația psalților din Grecia de la începutul secolului al XX-lea și va evoca personalitatea formatoare a protopsaltului Lykourgos Angelopoulos, care și-a dedicat întreaga viață promovării culturii muzicale psaltice și care a contribuit substanțial la revigorarea cântării bisericești în România.
 
PS Nichifor Botoșăneanul va sluji la Catedrala Mitropolitană
 
În a doua zi a evenimentului, va avea loc Sfânta Litughie în Catedrala Mitropolitană din Iași, la care avem bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe PS Nichifor Botoșăneanul. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Academic Byzantion și de psalții catedralei. Va urma Slujba de pomenire a psalților români și a lui Lykourgos Angelopoulos, după care evenimentul se va încheia prin concertul susținut de Corul Academic Byzantion. Slujbele vor fi transmise live de către portalul Doxologia.
 
Programul detaliat al evenimentului este disponibil pe pagina facebook Byzantion și pe byzantion.ro.
Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri